Doi bărbați depistaţi de poliţiştii de frontieră la volanul unor autovehicule neînmatriculate.

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului de Poliție Sânnicolau Mare, aveau informații despre niște mașini neînmatriculate. Astfel, aceștia au oprit în trafic, între localitățile Cenad și Sânnicolau Mare, un autoturism marca Opel Zafira, condus de un timișean în vârstă de 35 de ani, iar după câteva minute, un autoturism marca Volkswagen Sharan, condus de un alt cetățean bărbat de 25 de ani. În urma controlului și a verificării în bazele de date, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismele sunt neînmatriculate, numerele fiind preluate de la alte vehicule.

Bărbații în cauză au declarat că se cunoșteau și că au cumpărat autovehiculele radiate din Austria, au intrat cu ele în țară pe o autoplatformă, apoi le-au pus numere de pe alte autovehicule radiate din circulație, cu scopul de a le vinde pe piața din România.

În cauză, polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat având numerele false, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

Articolul precedentUn șofer, în stare gravă la spital, după ce mașina în care se afla a fost izbită de un tir
Articolul următorAșteptarea ia sfârșit! Luna viitoare se deschide Salonul Industriei Ușoare, prima ediție din acest an

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.