Șoferul de tir care a lovit un pieton și a fugit, a fost prins de polițiști!

0
30

Polițiștii din Caraș-Severin au dispus ieri, prin ordonanță, reținerea șoferului care a accidentat un pieton pe raza localității Sacu și a fugit de la locul faptei. Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Caraș-Severin.

Vă reamintim faptul că la data de 9 septembrie, în jurul orei 20.20, șoferul turc a condus un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă pe D.N.6, dinspre Caransebeș spre Lugoj. Pe raza localității Sacu, acesta a lovit cu partea dreaptă a capului tractor un bărbat în vârstă de 53 de ani, care s-a angajat în traversarea străzii în apropierea trecerii de pietoni marcată și semnalizată corespunzător.

Ulterior, cetățeanul turc a părăsit locul faptei, fiind depistat de polițiști în apropierea punctului de trecere a frontierei Nădlac.

Șoferului turc în vârstă de 64 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului. Șoferul urmează ca în cursul zilei de azi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș cu propunere de arestare preventivă.

 

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here