adr-vest

Sorin Maxim este începând de azi, 16 mai, din nou director general al  Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest. Totul, ca urmare a demisiei sale din funcția de secretar de stat din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Adminsitrației Publice.

Decizia de eliberare din funcție, semnată de prim-ministrul Dacian Cioloș a devenit oficială prin publicarea acesteia în Monitorul Oficial din data de 13 mai 2016.

Sorin Maxim a ocupat în perioada 26 ianuarie – 13 mai 2016 funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. În această perioadă s-a realizat lansarea efectivă a cinci priorități de investiții din cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020. Cea de-a șasea prioritate de investiții – cea destinată finanțării microîntreprinderilor – urmează a fi lansată în viitorul apropriat, schema de minimis fiind deja aprobată de către Consiliul Concurenței.

Programul Operațional Regional 2014 – 2020 reprezintă, prin prioritățile de investiții deja lansate, programul de finanțare cu cele mai importante sume de bani disponibile pentru accesare, în acest moment.

 

Articolul precedentStart in Concursul local de proiecte de tineret – 2016
Articolul următorColterm reia furnizarea căldurii în timpul nopții

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.