Vineri, 7 iulie, între orele 9-14 se va întrerupe furnizarea apei în Ghizela, Șanovița și pe străzile Ștefan cel Mare, Calea Lugojului, Coriolan Brediceanu, Stadionului și 1 Decembrie 1918 din Făget, pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție, anunță Aquatim.

Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.

La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, se recomandă clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. De asemenea, consumatorii sunt sfătuiți să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.

Articolul precedentAu început înscrierile pentru admitere la Universitatea Politehnica Timișoara
Articolul următorE³UDRES², alianța de Universități Europene din care face parte și UPT, intră în următoarea fază 2023-2027

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.