Spaţiile Oravitzan! Un vernisaj de neratat

Muzeul Național al Banatului, în colaborare cu Fundația „Oravitzan”, aduce în fața vizitatorilor o expoziție unică „Spațiile Oravitzan” va fi vernisată joi, 14 septembrie 2023, de la ora 13:00.

În continuarea evenimentului realizat cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, de la ora 15:00, în Sala Revoluției a Palatului Administrativ, va avea loc o masă rotundă dedicată creației lui Silviu Oravitzan la care vor participa personalități ale lumii artistice și muzeale din România și Europa.

În anul în care Timișoara este Capitală Europeană a Culturii, Muzeul Național al Banatului este mândru să prezinte nu doar o expoziție excepțională, ci un spațiu permanent aflat la etajul Bastionului Maria Theresia. Acesta va fi dedicat operei maestrului Silviu Oravitzan, un artist emerit care, în creațiile sale, a reușit să împletească simboluri ancestrale cu modernitatea.

Noua expoziție permanentă, intitulată „Spațiile Oravitzan”, cuprinde 80 de lucrări găzduite în 8 săli și promite să lumineze imaginația vizitatorilor cu operele artistului, unde simboluri metafizice și tradiționale se întrepătrund într-un dans al formelor și culorilor. O donație generoasă a artistului, compusă din 12 opere inedite, constituie nucleul central al acestei expoziții – eveniment.

Maestrul Silviu Oravitzan, la venerabila vârstă de 81 de ani, continuă să inspire generații noi prin opera sa. Recunoscut la nivel internațional, artistul a folosit simboluri universale precum crucea, pătratul, rombul și cercul pentru a interpreta conexiunile profunde dintre tradiția bizantină și lumea contemporană.

Într-o carieră ce se întinde pe mai multe decenii, Silviu Oravitzan a expus operele sale în numeroase galerii și a primit numeroase premii și distincții, atât la nivel național, cât și internațional. În cadrul acestei expoziții, vizitatorii vor avea oportunitatea rară de a se conecta la patrimoniul artistic pe care acesta l-a creat cu o profundă spiritualitate și cu dragoste față de Dumnezeu.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here