PLüm-Plüm próba

Finalul lunii mai aduce o nouă premieră la Teatrul Maghiar de Stat ”Csiky Gergely” din Timișoara. Este vorba de spectacolul musical cu păpuți pentru copii „Aventurile lui Plüm Plüm”.

Plüm Plüm este un personaj din creațiile comediantulu și păpușarului José Géal. Un băiețel curios și jucăuș, salvează prințeles, dar și proprii prieteni, alături de dragonul Zuzu, iar apoi de jandarm Mustață și motanul Pluf. Piesa are un scenariu inspirat din două povești clasice. Se folosesc păpuși bibabo, adică marionete de mână. Plüm-Plüm va fi interpretat de Vincze Erika, motanul Pluf și regele interpretați de Mihály Csongor, dragonul Zuzu și jandarm Mustață de actorul Lukács György Szilárd, iar mama și prințesa de Balló Helga. Decorul și costumele au fost concepute de Albert Alpár iar muzica, de Lászlóffy Zsolt.

Varga Ibolya este regizoarea. Premiera va fi în 28 mai, de la 10, în Sala Studio. Ulterior, spectacolul se mai joacă în 29 și 30 mai, tot de la 10. Piesa are traducere în română, prin cască. Durata spectacolului e de 50 de minute și se adresează copiilor de peste 3 ani. biletele costă 20 de lei la preț întreg și 10 la redus. Se pot lua de la casierie, de luni până vineri, între orele 13-19, dar și online, de aici.

 

Articolul precedentPeste 200 de elevi premiați la cea de-a XII-a ediție a evenimentului „Politehnica Timișoara – Un pas spre viitorul tău!”
Articolul următorEveniment dedicat inovării, la Cinema Studio

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.