Stagiunea 2017-2018 a Teatrului Național Timișoara, debutează în forță!

0
13

Stagiunea 2017-2018 debutează cu o șarjă de evenimente memorabile. Astfel, Teatrul Național propune pentru aceste ultime două săptămâni ale lunii septembrie, un număr de 15 reprezentații cu nouă dintre cele mai remarcabile titluri din repertoriul său.

Premiera națională a spectacolului Rambuku de Jon Fosse va deschide stagiunea vineri, 15 septembrie, de la ora 19.00, în Sala 2 a Teatrului Național, fiind urmat de o a doua reprezentație, sâmbătă, 16 septembrie. Prezentat în avanpremieră la mijlocul lunii iulie, acest spectacol intens, fascinant, este un un spectacol despre felurile în care dragostea  supraviețuiește istoriei, materiei, vieții înseși, la intersecția dintre cuvânt și tăcere, dintre mișcare și nemișcare, dintre spațiu și timp.

O altă atracție a acestui septembrie teatral al Naționalului o reprezintă spectacolul De ce iubim femeile, adaptare a volumului omonim semnat de Mircea Cărtărescu. Prezentat public pentru prima oară în luna iunie, spectacolul, în adaptarea și lectura regizorală a Mihaelei Lichiardopol, construiește un spațiu pseudo-cotidian care mărturisește despre inevitabila oglindă în care se văd bărbații atunci când privesc în ochii femeilor. Spectacolul este programat duminică, 17 septembrie și sâmbătă, 30 septembrie, de la ora 19.00, la Sala Mare.

Alături de aceste spectacole nou-intrate în repertoriul Teatrului Național, în luna septembrie publicul are ocazia să se reîntâlnească cu spectacole care au trecut de multă vreme proba timpului.

Astfel, marți, 19 septembrie, de la ora 18.00, la Sala Mare a Teatrului Național, se va auzi din nou, în ritmurile de hip-hop ale trupei Subcarpați, cea mai celebră replică spusă vreodată pe scenele lumii – „A fi sau a nu fi, asta-i întrebarea”, într-o nouă reprezentație a spectacolului-eveniment Hamlet, după W. Shakespeare, în lectura regizorală a Adei Lupu Hausvater.

Joi, 21 septembrie, de la ora 19.00, Sala 2 găzduiește o nouă reprezentație a spectacolului Say it now! de Mihaela Michailov și Marcelino Martin Valiente. Spectacolul, o coproducție a Teatrului Național și a Companiei „B. Valiente” din Oslo, explorează problemele tinerei generații într-o manieră care îi reprezintă cu adevărat pe protagoniști, căutând să acopere faliile de comunicare atât de adâncite de noile realități. Spectacolul a fost realizat în cadrul unui grant finanțat de Norvegia, Islanda și Lichtenstein și Guvernul României.

Sala Mare a Teatrului Național se redeschide copiilor miercuri, 27 septembrie, ora 11, cu unul dintre cele mai fermecătoare spectacole pentru cei mici: Sarea în bucate, o adaptare a celebrei povești a lui Petre Ispirescu, în care le putem regăsi pe Adriana Sâncrăian și Mădălina Ghițescu-Petre în rolurile principale.

Finalul lunii oferă ocazia întâlnirii cu un spectacol provocator, o comedie care are în centrul său un artist pe cât de complex, pe atât de fascinant. Astfel, joi, 28 septembrie și vineri, 29 septembrie, de la ora 19.00, la Sala 2, Teatrul Național prezintă Frați de Dave Williams, în traducerea și regia lui Florin Piersic jr., acesta fiind și protagonistul spectacolului, lui alăturându-i-se actorii Matei Chioariu, Călin Stanciu jr. și Marko Adžić, precum și scenograful Tudor Prodan și Sebastian Hamburger, care semnează sound-design-ul. Spectacolul este nu doar o excelentă comedie neagră, ci și un moment în care suntem provocați să sondăm resorturile istoriei „mici”, de familie, în termenii empatiei și ai relațiilor subtile care se ascund în spatele cuvintelor.

Nu în ultimul rând, actorii Teatrului Național dau întâlnire publicului și la Studio „Uțu Strugari”, în spectacole care, de mulți ani deja, condensează emoții: M-am hotărât să devin prost de Martin Page (vineri, 22 septembrie, sâmbătă, 23 septembrie și duminică, 24 septembrie, de la ora 19.00), Canicula de Antoaneta Zaharia (marți, 26 septembrie, de la ora 19.00) și Avioane de hârtie de Elise Wilk (joi, 28 septembrie și vineri, 29 septembrie, de la ora 19.00).

Biletele se pot achiziționa la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic), orar marți-duminică, orele 11-19, sau online pe www.tntimisoara.com.

 

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here