Ştefan Bănică, Alexandra Stan și Bosquito deschid Târgul de Crăciun la Timișoara!

0
65

A fost stabilit programul pentru 1 Decembrie, Ziua Națională a României, zi care corespunde și cu deschiderea Târgului de Crăciun, la Timișoara.

Târgul de Crăciun din acest an stă sub semnul Centenarului, deschizându – și porțile chiar de Ziua Națională a României cu un program artistic variat. Ne vom putea bucura în 1 decembrie de prezența unor nume consacrate ale scenei precum Ștefan Bănică, Alexandra Stan sau Bosquito, municipalitatea timișoreana lansând invitația de a derula programe artistice chiar și celor mai tineri artiști, precum și instituțiilor de învățământ artistic timișorean dornice să participe în cadrul Târgului de Crăciun.

Și în acest an, având în vedere ecourile pozitive înregistrate în anul 2017, Târgul de Crăciun va avea drept arie de desfășurare atât Piața Victoriei, cât și Piața Libertății, unde artiștii plastici și meșteșugarii locali vor întregi tabloul unui spațiu dedicat cu precădere copiilor.

Prin organizarea acestui eveniment se urmărește creșterea numărului potențialilor vizitatori din țară și din străinătate, o intensificare a turismului cultural, precum și punerea în valoare a potențialului Municipiului Timișoara, din perspectiva economică, socială și multiculturală.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here