Ştrandurile din Timișoara, sigure din punct de vedere al calităţii apei

 

strandul heaven

Controale la ștrandurile din Timișoara! Ele sunt atent monitorizate în această perioadă de către inspectorii DSP.

Ştrandurile din Timisoara sunt sigure din punct de vedere al calităţii apei și nu prezintă pericol pentru cei care se scaldă. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică au verificat toate ştrandurile, încă de la începutul verii.  În județul Timiș sunt înregistrate 34 de unități de agreement.

Directorul adjunct al DSP Timiș, Viorica Dumitru, spune că toate probele recoltate respectă legislația şi nu a fost nevoie să fie aplicată vreo sancţiune, în urma controalelor efectuate. „Până în data de 24 iulie au fost controlate 27 de unităţi din cele 34 care sunt în total în evidenţa noastră.  Am controlat 17 ştranduri, patru bazine, patru piscine, două baze de agremente, aici s-au făcut toate analizele apei. Nu au fost aplicate sancţiuni, s-au făcut anumite recomandări pentru unele aspecte urmând ca mai apoi să se revină în control”, spune Viorica Dumitru, director executiv la DSP Timiş.

Inspectorii DSP vor continua acțiunile în perioada următoare și vor reveni acolo unde au aplicat avertismente, pentru a vedea dacă au fost soluţionate problemele depistate. Controalele se vor finaliza în data 15 septembrie.

(Foto: arhivă)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here