Surpriză pentru polițiștii locali! Unde se odihneau mai mulți migranți?

0
0

Surpriză pentru polițiștii locali! Aceștia au găsit 10 migranți, printre care patru copii, care se odihneau chiar în apropiere de sediul lor.

Transfugii stăteau pe bordurile de pe strad Zurich, când au fost legitimați de polițiștii locali. Aceștia aveau bagajele cu ei și nu vorbeau decât limba engleză, foarte puțin. Chiar și așa, au reușit să se înțeleagă cu oamenii legii și le-au spus că sunt din Irak și au venit în România prin Serbia, și că dețin altfel documente provizorii emise de țara vecină.

Migranții au fost duși la Secția 1 Poliție, pentru continuarea cercetărilor.

În ultima perioadă, polițiștii locali au depistat pe raza municipiului Timișoara mai multe grupuri de migranți, cetățeni din Irak, Iran, Pakistan, care dormeau sub cerul liber, în zone precum Parcul Botanic, Piața Victoriei și sub Podul Mihai Viteazul.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here