Surpriză în trafic pentru polițiști! Au descoperit două mașini burdușite cu țigări de contrabandă

 

Polițiștii reșițeni cercetează doi bărbați pentru contrabandă, după ce în autoturismele acestora au fost descoperite 90.000 de țigarete netimbrate.

Noaptea trecută polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Reșița au depistat în trafic, pe strada Gloria, două autoturisme la volanul cărora se aflau doi bărbați de 23, respectiv 41 de ani, ambii din Reșița. La fața locului au venit și polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice iar în urma verificării celor două autoturisme, polițiștii au constatat că în interiorul acestora se aflau mai multe baxuri cu țigarete fără timbru fiscal.

Cei în cauză au fost duși la sediul Poliției pentru verificări, fiind stabilită cu exactitate cantitatea de țigarete: 90.000 (450 de cartușe).

”Atât țigările, cât și cele două autoturisme au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

Polițiștii au întocmit pe numele celor în cauză dosare de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă”, spun reprezentanții IPJ Caraș-Severin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here