Tabloul electric principal al Spitalului Victor Babeș din Timișoara a fost schimbat după 60 de ani

15 ore. Atât a durat înlocuirea tabloului electric principal al Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara. Acesta asigură funcționarea sistemului electric din întreg spitalul. Pentru înlocuirea lui a fost necesară amplasarea unui generator de mare putere, de la ISU Banat, care a preluat, practic, alimentarea electrică a unității sanitare pe timpul schimbării panoului de curent.

Înlocuirea tabloului electric principal era esențială. Riscam în orice moment să se producă un scurt circuit și instalația să ia foc. A fost o operațiune complicată, care a necesitat multă atenție și expertiză. Înlocuirea acestui tablou a fost una dintre soluțiile propuse de specialiștii de la Universitatea Politehnica Timișoara, care au realizat, în urmă cu câteva săptămâni, un bilanț energetic, o evaluare a sistemului electric, și au apreciat că este necesară schimbarea acestuia. Nu este însă totul. Va trebui, în cele din urmă, modernizat întreg circuitul electric din spital, care nu doar că este foarte vechi, dar în aceste zile este și suprasolicitat. Practic, în fiecare salon avem pacienți care au nevoie de oxigen suplimentar, iar aparatele de high-flow și de ventilație non-invazivă duc la o suprasarcină asupra sistemului electric”, spune Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara.

Cât timp sunt pacienți internați în numar mare, care nu pot fi mutați, o lucrare de reabilitare completă a rețelei de alimentare cu energie electrică a spitalului este imposibil de realizat. Mai mult, există un proiect de modernizare a Secției de Terapie Intensivă ce nu poate fi demarat din cauza pandemiei.

Noul tablou electric include diferențiale de tensiune, un întrerupător general de 1000 de amperi, 10 întrerupătoare de tip diferențial, care au o siguranță si o sensibilitate mărite la fluctuațiile de curent, și mai multe siguranțe cu un amperaj cuprins între 40A și 100A.

“Noul tablou electric a costat 12.000 de euro. Banii au fost obținuți cu ajutorul fundației Spitalului Victor Babeș. Vreau să mulțumesc comunității locale care a înțeles încă o dată să ne sprijine. Fără acest ajutor, nu am fi reușit să înlocuim tabloul electric. Timișorenii știu că Spitalul Victor Babeș este al comunității, iar de aproape 20 de luni este în linia întâi a luptei împotriva unei pandemii care ne-a schimbat viețile. Este un gest de solidaritate pentru care noi, medicii de la Victor Babeș, ne înclinăm”, spune Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara.

Operațiunea de înlocuire a tabloului electric a fost supravegheată de un echipaj de pompieri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Banat al Județului Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here