Doi tineri au tâlhărit o persoană care le putea fi tată. Unul, plin de remușcări i-a dat telefonul înapoi, dar au dispărut cu banii în noapte. Au fost însă rapid prinși și băgați la răcoare.

Ieri, 20 septembrie, polițiști de la Poliția Orașului Moldova Nouă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de doi bărbați de 26 și 27 de ani, bănuiți de tâlhărie.

Astfel, duminică, 19 septembrie, polițiștii i-au identificat pe cei doi tineri, care, în aceeași seară, în jurul orei 20.00, în timp ce se aflau în parcul de pe faleza Dunării, au deposedat prin violență, pe un bărbat de 48 de ani, de un telefon mobil și de suma de 1.500 de lei, unul dintre aceștia restituindu-i persoanei vătămate telefonul mobil, la scurt timp de la comiterea faptei. Persoana vătămată nu a necesitat îngrijiri medicale.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști, de la cei doi bărbați au fost recuperați aproximativ 1.100 de lei, care au fost restituiți persoanei vătămate.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați judecătorului de drepturi și libertăți, cu propunere de arestare preventivă.

Articolul precedentA poftit la o bicicletă scumpă, dar după faptă și răsplată, iar acum se poate gândi la fapta sa de la… răcoare
Articolul următorParcul Botanic va fi iluminat public pentru prima dată de la amenajarea sa!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.