Un tânăr de 25 de ani din Sacoșu Turcesc a ajuns pe mâa polițiștilor după ce a băgai spaima în mai mulți timișoreni, în zona Complexului Studențesc.
Totul s-a întâmplat duminică dimineața, în jurul orei 6.00, când tânărul de 25 de ani a atacat un trecător și i-a luat telefonul mobil. Victima a alertat imediat polițiștii locali care patrulau prin zonă, iar aceștia au mers și l-au găsit în Parcul Leonardo da Vinci.
În timp ce se deplasau cu agresorul și victima către Biroul de Poliție Locală din Complexul Studențesc, un alt bărbat de 37 de ani, din Timișoara, a reclamat că și el fusese lovit și înjurat de același individ cu puțin timp în urmă, în fața magazinului Profi de pe Aleea Studenților.
Agresorul a fost predat polițiștilor de la Poliția Municipiului Timișoara fiind prezentat procurorului care a reținut în sarcina acestuia comiterea infracțiunii de tentativă de tâlhărie.