Polițiștii timișoreni au reținut pentru 24 de ore, un bărbat, de 31 de ani, care a lovit o femeie într-un supermarket din Piața 700, unde aceasta era angajată ca agent de pază!

În fapt, la data de 05 martie a.c., în jurul orei 20.40, cel în cauză, ar fi deposedat o femeie, de 31 de ani, ce era agent de pază la o societate comercială de pe raza municipiului, de tomfa din dotare, ulterior lovind-o cu aceasta și a tulburat ordinea și liniștea publică, provocând o stare de temere persoanelor prezente prin acțiunile sale”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, bărbatul fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centru de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celui în cauză.

(foto: arhivă)

Articolul precedentUn nou seminar de informare organizat de CCIAT împreună cu ISU Banat! Când are loc?
Articolul următorZburăm mai repede spre noile destinații din Danemarca, Germania și Marea Britanie! Vor fi introduse din iulie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.