Târg de antichități, Expo bio și teatru pentru copii la Iulius Mall Timișoara

targ-antichitati

targ-antichitati

În acest final de săptămână, IULIUS MALL TIMIȘOARA îi invită pe clienţi să completeze sesiunile de cumpărături cu un târg de antichităţi şi unul cu produse naturale, iar cei mici sunt aşteptaţi la teatru de păpuşi.

În week-end, zeci de colecţionari din regiune vor fi prezenţi la IULIUS MALL, cu numeroase obiecte înnobilate de trecerea timpului. Târgul de Antichităţi va avea loc la demisolul mall-ului şi se va desfăşura pe parcursul a trei zile, în perioada 20 – 22 februarie 2015. Clienţii vor avea ocazia să descopere şi să achiziţioneze bijuterii, argintărie, ceasuri, numismatică, filatelie, porţelanuri, tablouri, statuete, mic mobilier şi multe altele.

Tot la finalul acestei săptămâni, clienţii IULIUS MALL TIMIȘOARA sunt aşteptaţi la o nouă ediţie a Expo Bio. Expozanţii au pregătit pentru cei care au adoptat un stil de viaţă sănătos o gamă extinsă de produse şi servicii bio-ecologice. Târgul va avea loc la parterul mall-ului, de vineri până duminică inclusiv. Vizitatorii vor găsi aici produse din domenii diverse, precum: alimentaţie, produse apicole, întreţinere corporală, make-up, curăţenie, aparatură de uz casnic, articole naturiste, energie alternativă, produse de medicină naturistă etc.

Şi prichindeii vor avea parte de un program special. Duminică, de la ora 12.00, marionetele le vor povesti copiilor prin ce peripeţii au trecut Lizuca şi Patrocle, în drum spre „Dumbrava minunată”. Spectacolul de teatru de păpuşi va avea loc în food court.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here