Acţiune a poliţiştilor în această dimineaţă care a vizat în special taximetriştii.
Şoferii de taxi spun că această acţiune a poliţiştilor este un abuz, şi vine în urma conflictelor de săptămâna trecută cu şoferii Uber.
Zeci de şoferi de taxi au fost verificaţi în această dimineaţă de poliţişti împreună cu inspectorii RAR, şi mulţi dintre ei s-au ales cu sancţiuni.
„Astăzi, 06 februarie a.c., între orele 08.00-11.00, polițiștii Biroului Rutier Timișoara, cei din cadrul secţiilor urbane și reprezentanți ai Registrului Auto Român au desfășurat activități pe raza municipiului Timișoara, pentru verificarea legalității transportului de persoane în regim de taxi. Astfel, poliţiştii au aplicat 42 de sancţiuni contravenţionale, 26 dintre acestea fiind pentru defecțiuni tehnice constate de către reprezentanții Registrului Auto Român”, spun reprezentanţii IPJ Timiş.
Valoarea sancţiunilor contravenţionale aplicate este de peste 10.600 de lei.
De asemenea, polițiștii au retras 4 certificate de înmatriculare.