Teatrul German de Stat Timișoara caută grafician colaborator

0
224

TGST

Teatrul German de Stat Timișoara lansează un apel deschis pentru recrearea unei identități vizuale unitare a instituției. Acesta se adresează graficienilor care doresc să își dezvolte cariera profesională în sfera culturală.

Selecția graficianului se va face pe baza unui dosar ce cuprinde: CV-ul; mapă de prezentare cu 5 lucrări grafice; propunere grafică pentru două materiale ale Teatrului German (un afiș grafic pentru un spectacol la alegere din repertoriul Teatrului German și un afiș de literă cu programul lunar de spectacole).

Termen limită de înscriere este 15 iunie. Documentele solicitate vor fi transmise exclusiv prin e-mail la adresa presse@dstt.ro. Selecția va fi realizată dintr-un juriu constituit din reprezentanți ai Teatrului German de Stat Timișoara, iar rezultatul selecției va fi făcut public la data de 30 iunie 2015.“Cu persoana selectată va fi încheiat un contract de colaborare în temeiul legislației drepturilor de autor. Se așteaptă ca persoana selectată să își desfășoare activitatea în mod permanent la Teatrul German de Stat Timișoara începând cu luna septembrie 2015”, transmit reprezentanții TGST.

Participanții trebuie să aibă în vedere următoarele cerințe de identitate vizuală: utilizarea siglei Teatrului German; informațiile care apar pe materiale trebuie să fie bilingve (germană, română), iar alăturarea celor două limbi să permită parcurgerea cu ușurință a textelor de către vorbitorul oricăreia dintre acestea; denumirea oficială a teatrului în limbile germană şi română: Deutsches Staatstheater Temeswar / Teatrul German de Stat Timișoara; introducerea informației „Spielzeit / Stagiunea 2014/2015” pe toate materialele; etc.

Spectacolele care au loc în turneu, vor fi evidențiate grafic în mod distinct, vor indica localitatea unde are loc turneul, dar nu vor cuprinde ora, autorul și regizorul.

Calendar:

15 iunie 2015 – data limită de primire a aplicațiilor;

15-29 iunie 2015 – realizarea unor interviuri cu participanții selectați;

30 iunie 2015 – comunicarea rezultatului selecției;

septembrie 2015 – lansarea noii grafici.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here