Ţigări de contrabandă cu iz de peşte

Spread the love

tigari

Trei contrabandişti şi 12.000 de ţigarete de contrabandă au fost ridicate de către jandarmii Grupării Mobile din Timişoara. Aceștia au acționat  pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile,  în piaţa George Coşbuc din municipiul Lugoj.

Jandarmii timişoreni au observat trei persoane, un bărbat şi două femei care comercializau ţigări de contrabandă. Cele două femei, în vârstă de 40, respectiv 46 de ani, au fost prinse oferind spre comercializare cantităţi mai mici, 90 de pachete, respectiv 26 de pachete de ţigări netimbrate, de provenienţă non-comunitară. De cealalta parte, bărbatul în vârstă de 47 de ani avea doi saci de gunoi plini cu ţigări, însă aceştia erau bine ascunşi în spatele unui acvariu cu peşti din piaţă.

Jandarmii au luat măsura ridicării ţigărilor de contrabandă şi au întocmit actele de sesizare pe numele celor trei persoane. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere sau comercializare de produse de contrabandă, dosar ce va fi predat pentru soluţionare, Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.

Oamenii legii atrag atenția ca atât vânzarea cât şi cumpărarea de produse de contrabandă se pedepsesc conform prevederilor legale în vigoare. Acţiunile de acest gen vor continua în toată zona de competenţă teritorială a Grupării de Jandarmi Mobile Timişoara.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here