ilie-vlaicu

Timișenii sunt invitați la cea de-a patra ediție a Conferinței Internaționale Eco-Impuls, cu tema „Proiecte de infrastructura mare”. Evenimentul se va desfasura în perioada 1-2 octombrie, la Stația de Epurare Stan Vidrighin Timișoara.

Conferința va reuni specialişti din cadrul operatorilor de servicii publice, reprezentanți ai companiilor de prestigiu, furnizoare de echipamente sau prestatoare de servicii, nume sonore din mediul universitar şi institute de cercetare. Eco-Impuls este un forum de discuții științifice susținute de specialiști din domeniul apei, din România și Germania. La Eco-Impuls 2015 și-au anunțat participarea peste 20 de lectori germani din zona serviciilor publice muncheneze.

Conferința internațională este organizată de Fundația româno-germană Aquademica, Aquatim SA, Asociația Română a Apei – Comitetul Teritorial Vest și Universitatea Politehnica Timișoara. În premieră, în cadrul ediției cu numărul patru a Conferinței Eco-Impuls, se va desfășura  Concursul Profesional “Stan Vidrighin”, dedicat instalatorilor.  La competiție pot participa atât reprezentanţi ai operatorilor regionali cât şi ai companiilor de specialitate din ţară şi din străinătate.

Competiția va avea loc în prima zi, pe 1 octombrie, începând cu ora 10, pe o platformă amenajată în cadrul staţiei de epurare Stan Vidrighin din Timişoara. Competitorii se vor întrece în realizarea unui branşament de apă într-o conductă aflată sub presiune. Echipa care realizează branşamentul în cel mai scurt timp va fi declarată câştigătoare.

Articolul precedentSpectacolul toamnei la Timișoara: ”Lord of the Dance – Dangerous Games”
Articolul următorVIDEO:Educația sexuală abordată doar la orele de dirigenție

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.