Timișoara, gazda Olimpiadei Naționale de Matematică! La deschidere a participat și ministrul Educației

0
33
Ministrul Educatiei Nationale, Pavel Nastase, sustine prima conferinta de presa dupa preluarea mandatului, in Bucuresti, miercuri 15 februarie 2017. ALEXANDRA PANDREA/MEDIAFAX FOTO

Ministrul Educației, prezent la deschiderea oficială a Olimpiadei Naționale de Matematică de la Timișoara!

Elevi din toată țara se vor întrece în cunoștințe la una dintre cele mai complexe discipline, matematica. Aproximativ 1.000 de persoane, dintre care elevi, cadre didactice însoțitoare, membrii ai Comisiilor Centrale și părinți au participat în această după amiază la deschiderea oficială a competiției. La eveniment a fost prezent și ministrul Educației, Pavel Năstase.

Ministerul Educației Naționale este preocupat de performanță în ceea  ce înseamnă învățământul din România. Acum vorbim de matematică, de olimpiadă și eu cred că această disciplină care este în același timp și un sport al minții trebuie să devină o disciplină foarte plăcută șli foarte căutată de majoritatea elevilor din România. Astăzi avem aici olimpicii care participă la acest concurs la nivel național și eu sunt convins că așa cum organizatorii acestei olimpiade, în speță Consiliul Județean și Inspectoratul Școlar, au organizat această competiție foarte bine, iar rezultatele vor fi pe măsură și vor fi apreciate de proferosii care s-au ocupat de antrenamentele elevilor care participă la această competiție. Eu vreau să felicit în primul rând pe profesorii care s-au ocupat de antrenarea elevilor, pe toți elevii care participă la competiție și pe organizatori”, a declarat ministrul Educației, Pavel Năstase, la Timișoara.

Timișoara este gazda celei de 68-a ediții a Olimpiadei Națională de Matematică pentru clasele VII-XII.

 

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here