Timișoara marchează astăzi 28 de ani de la Revoluție!

În acest an, Timișoara marchează 28 de ani de la Revoluție. Primăria Timişoara și asociaţiile de revoluționari au pregătit în aceste zile un program dedicat Revoluţiei Române.

Pe 15 decembrie 1989, protestul a început la Timișoara, cu o sută de oameni. În seara de 15 decembrie, pe strada Timotei Cipariu, în faţa casei pastorului reformat Laszlo Tökés, timișorenii s-au adunat pentru a protesta împotriva termenului de evacuare dictat de judecătoria locală.

A doua zi, pe 16 decembrie, Piața Sfânta Maria a fost complet blocată. Pentru prima dată s-a strigat “Libertate”. Atunci au murit primii eroi în fața Consiliului Județean și în Piața Operei, s-au făcut arestări masive. Îndemnurile “Jos Ceaușescu!” și “Jos Comunismul!”, au cuprins apoi întreaga țară.

Consilierii locali, alături de revoluționari, s-au reunit astăzi într-o ședință extraordinară pentru a marca acest moment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here