Zilele trecute, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Caraș Severin au fost sesizati cu privire la faptul că o cățelușă împreună cu trei pui au fost abandonați în fața unui cabinet veterinar din Reșița.

În urma verificărilor efectuate, a fost identificată persoana care i-a abandonat. Este vorba despre un bărbat, de 66 de ani, din Timișoara, care locuiește fără forme legale în Caraș Severin.

Acesta a fost sancționat contraventional cu amendă în valoare de 12.000 de lei.

Câinii au fost preluați de serviciul de gestionare al câinilor fără stăpân din Reșița și introduși în adăpostul public.

Potrivit legii, abandonarea animalelor constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 3.000 și 12.000 de lei.
Abandonul câinilor revendicați sau adoptați din adăposturile de animale constituie, conform O.U.G. 155 din 2001, infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 5 ani.

Articolul precedentUPT are profesori de valoare! Research.com a dat publicității primul ranking în care sunt incluse și instituții de învățământ superior din România
Articolul următorLucrări de spălare a rețelelor de distribuție, miercuri în judeţul Timiş

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.