Timișul a preluat președinția DKMT! Ce planuri are Călin Dobra?

Județul Timiș a preluat pentru un an președințial DKMT! Timp în care granițele sunt deschise timp de două zile la Beba Veche, la Triplex Confinium, punctul de intâlnire al celor trei granițe.

Călin Dobra are planuri mai la preluarea acestui mandat și spune că se vor demara noi proiecte în mod special in domeniul culturii, in condițiile in care atât Timișoara, cât și Novi Sad vor fi Capitale Europene ale Culturii în anul 2021.

”Preluarea președinției de către județul nostru vine într-un moment extrem de favorabil, deoarece este o perioadă în care Consiliul Județean Timiș va accesa o serie de proiecte importante prin programele transfrontaliere, deci cu parteneri sârbi și maghiari, în infrastructură și sănătate. Avem totodată și o mare responsabilitate în ceea ce privește domeniul culturii pentru că atât Timișoara, cât și Novi Sad, vor fi în 2021 Capitale Europene ale Culturii, iar colaborarea dintre cele două comunități este esențială. Sper ca pe manadatul Județului Timiș să avem ocazia să deschidem un nou punct de trecere a fontierei la Beba Veche”, a spus Călin Dobra, președintele DKMT pentru următorul an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here