Doi tineri, bănuiți de furtul unui telefon mobil, dintr-o casă de amanet, au fost identificați de polițiștii Secției 1 Timișoara.
Potrivit oamenilor legii, la data de 19 iulie cei doi – o fată în vârstă de 19 și un băiat de 17 ani, aflându-se într-o casă de amanet situată pe raza municipiului Timișoara, ar fi sustras un telefon mobil, pe care ulterior ar fi încercat să-l valorifice. Prejudiciul în valoare de aproape 800 de lei a fost recuperat de polițiști, bunul fiind predat păgubitului.
Hoții s-au ales cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt pe numele fetei de 19 ani, iar tânărul de 17 ani este cercetat pentru complicitate.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuiților.