Tinerii matematicieni din vestul țării se întrec într-un concurs de tradiție al UVT

MG_01881

Cei mai buni elevi la matematică din vestul țării își vor testa cunoștințele în cadrul Concursului de matematică “Traian Lalescu”. Este vorba despre o competiție de tradiție derulată de Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Matematică și Informatică.

Vor participa elevii din clasele V-XII clasați pe primele cinci locuri la Olimpiadele de matematică din județele Timiș, Caraș-Severin, Arad și Hunedoara. Subiectele, baremele și corectarea lucrărilor se va efectua de către membri ai Facultății de Matematică și Informatică. Competiția din acest an se va desfășura la Reșița, în 21 martie 2015.“Acești tineri reprezintă baza noastră de selecție. Sunt elevi foarte buni și avem toate deschiderea către o implicare activă în parcursul lor educațional. Aceste competiții sunt instrumente deosebite pentru dezvoltarea tinerelor talente, îi ajută să se cunoască mai bine și ne creează și nouă, ca universitate, posibilitatea identificării celor mai buni viitori studenți. Numai în toamna anului trecut, UVT a înmatriculat peste 50 de elevi olimpici în facultățile sale”, spune rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

Membri ai Facultății de Matematică și Informatică a UVT s-au implicat și în activitatea Centrului de excelență județean, inițiativă care a avut scopul pregătirii elevilor pentru Olimpiada județeană de matematică. În plus, Universitatea a participat cu resurse umane în coordonarea comisiilor de evaluare și contestații în cadrul aceleiași competiții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here