Totul pentru public! Un sufleor al TNTm a urcat pe scenă în locul unui actor, pentru a nu se anula un spectacol?

Teatrul Național din Timișoara trebuia să prezinte sâmbătă, 3 noiembrie, spectacolul “Frați”, la Gala Națională a Comediei de la Galați. Însă cu puțin timp înainte, unui actor i s-a făcut rău și nu a mai putut urca pe scenă.

Cei peste 300 de spectatori își ocupaseră locurile în sala Teatrului Dramatic “Fani Tardini” și așteptau începerea spectacolului. Dar spectacolul trebuia anulat. În câteva minute, printr-o decizie asumată de creatorul spectacolului, Florin Piersic Jr, de Teatrul Național din Timișoara și de Teatrul “Fani Tardini”, evenimentul a fost salvat de sufleorul trupei, actrița Judith Buzoianu. Alături de atât de talentatul actor ce a devenit parte din Teatrul Național din Timișoara, Florin Piersic Jr, de Matei Chioariu, unul din cei mai îndrăgiți colaboratori ai Teatrului Național și de talentatul Marko Adzic, sufleorul a pășit ca actriță în spectacolul “Frați” de Dave Williams.

A fost o situație aparent insurmontabilă. Am avut un moment în care am fost convins că spectacolul nu se mai poate juca, date fiind condițiile. Totul i se datorează lui Judith Buzoianu, care, practic, a salvat seara. Publicul a fost foarte entuziasmat”, spune Florin Piersic Jr.

Timp de trei ore, cei trei actori care fac parte din distribuția originală au schimbat replicile cu sufleorul actor ce a intrat în personaj cu toată credința că înfăptuiește exact ceea ce trebuie.

Sâmbătă seară, la Galați, a avut loc o adevărată lecție de profesionalism: calitatea umană deosebită a profesionistului care iubește scena, sufleorul cu studii de actriță, a făcut ca spectacolul să aibă loc. Fără nici o repetiție. Din pasiune, din profesionalism. Iar toată echipa artistică și tehnică, alături de Florin Piersic Jr s-au aruncat în această încercare. Sunt foarte mândră de Judith Buzoianu și de toți membrii echipei care au continuat, alături de public, expediția prin noua reprezentație. Mulțumesc tuturor, precum și Teatrului “Fani Tardini”. Teatrul Național din Timișoara este compus din angajați și colaboratori, de 13 ani, luptând pentru fiecare etapă din cariera sa. Acum se dovedește din nou că este justificat efortul Teatrului Național din Timișoara de a păstra atât angajații cât și colaboratorii, de a le oferi atât șanse cât și drepturi egale, deoarece pasiunea pentru profesie și profesionalismul sunt criteriile cele mai importante”, punctează Ada Lupu Hausvater, managerul Teatrului Național din Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here