Traficanți de droguri, ridicați de acasă, după ce aceștia au vândut din plin la un festival în Văliug

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au efectuat 2 percheziții, în localitatea Văliug, județul Caraș-Severin, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc și de mare risc.

Din cercetările efectuate a reieșit că, pe parcursul unui festival de muzică, organizat în județul Caraș-Severin, doi bărbați, cetățeni străini, ar fi comercializat, în mod repetat, doze-timbru LSD.

De asemenea, în autoturismele celor doi ar fi fost descoperite și ridicate 188 de timbre LSD, aproximativ 7 grame de ketamină, 2.450 de euro și 7.000 de lei.

În urma administrării probatoriului, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea, pentru 24 de ore.

Ulterior, la data de 15 august 2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a dispus arestarea preventivă a celor doi bărbați, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Activitățile au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here