O casă din localitatea arădeană Livada a fost cuprinsă de flăcări noaptea trecută. Pompierii au fost solicitați să intervină de urgență, însă din păcate un bărbat de 68 de ani a fost găsit mort în casă, iar alte două persoane, soț și soție au ajuns la spital cu arsuri și întoxicați cu fum.

În aceasta noapte în jurul orei 23.45, Detașamentul de Pompieri Arad a intervenit în localitatea Livada pentru stingerea unui incendiu la o casă. În momentul sosirii celor trei echipaje, două de stingere și un echipaj SMURD, incendiul se manifesta violent într-o cameră în care se afla o persoană, cumnatul proprietarului, în vârstă de 68 ani. Din păcate acesta a fost găsit decedat. Alte doua persoane, proprietarul locuinței și soția acestuia au fost transportați la spital cu ușoare arsuri la mâini și intoxicații cu fum. Incendiul a fost stins în aproximativ 30 de minute”, transmite ISU Arad.

Cauza probabilă de la care a pornit incendiul este o țigară uitată aprinsă.

Articolul precedentSecretarul de stat ALDE, Ovidiu Sârbu, a introdus în PUG-ul Timișoarei trenul care va lega Aeroportul Traian Vuia de Gara de Nord!
Articolul următorHoții care au furat peste 400.000 de lei dintr-un bancomat după ce l-au aruncat în aer, au fost prinși de polițiști!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.