Trei baruri deținute de Dorin Epure în procedură de EVACUARE din Bastionul Therezia

Trei localuri care funcționează în Bastionul Therezia din Timișoara se află în procedură de evacuare. Este vorba despre Cheers, cafeneaua Café de Paris și clubul Zambara care aparțin firmei Elaine SRL, deținută de omul de afaceri Dorin Epure.

Contractul a expirat încă de la începutul acestui an și există o hotărâre de Consiliu Județean de scoatere la licitație a acestor spații. Proprietarul a decis că spațiile trebuie să fie libere în momentul organizării licitației, astfel că a obținut o hotărâre executorie de evacuare de la Judecătoriei Timișoara. În această dimineață, executorul judecătoresc a venit pentru a pune în aplicare decizia instanței, stabilindu-se să fie numite un custode independent, care să asigure preluarea bunurilor.CJ Timiș are un titlu executoriu nedefinitiv, emis de Judecătoria Timișoara, contestat de SC Elaine SRL. “Suntem în procedură de evacuare a SC Elaine SRL, pentru expirarea contractului pe care l-a avut cu Consiliul Județean Timiș. Urmează să fie desemnat un custode neutru, care să inventarieze bunurile, iar apoi organizarea licititațiilor pentru cele patru spații. Activitatea societății încetează din acest moment”, a declarat administratorul Complexului Bastion, Dan Păduraru.

14341418_1199996223397016_342664470_n

Contractul cu omul de afaceri Dorin Epure a expirat încă de la începutul anului, însă acesta nu a eliberat spațiile. Proprietarul plătește o chirie de 6 euro+TVA / mp.

Arcadie Anastasescu

De cealaltă parte, avocatul omului de afaceri Dorin Epure explică situația astfel: „Este vorba despre o procedură de evacuare silită, cu un titlu executoriu nedefinitiv, emis de Judecătoria Timișoara. Se dorește de către CJt predarea acestor spații, în vederea procedurii de licitație publică. La nivelul CJ s-a adoptat în 30 mai o hotărâre de scoatere la licitație publică a acestor spații, în vederea închirierii. Noi am deținut aceste spații în baza unui contract de asociere în participațiune încă din 2001, iar pe parcursul celor 15 ani investițiile efectuate și eficientizarea acestui complex al Bastionului Theresia cred că ne și aparțin. Am încercat să existe o continuitate în exploatarea acestor spații, cu achitarea tuturor spezelor la zi: cota de asociere în participațiune, despăgubiri pentru lipsa de folosință, impozite și utilități. Societatea este la zi cu toate plățile. Se argumentează necesitatea evacuării în sens juridic pentru a se putea ține această licitație la care cu siguranță vom participa. Legea permite acordarea unui termen rezonabil pentru a fi scoase bunurile. Înțelegem să ne supunem acestei dispoziții judecătorești, dar nu înseamnă că nu vom continua să ne susținem drepturile pe care noi credem că le avem. Urmează ca Tribunalul Timiș să se pronunțe în apelul pe care noi l-am declarat, în zilele următoare, termenul încă nu este fixat”, susține avocatul Arcadie Anastasescu.

Spațiile comerciale vor rămâne nefolosite până la organizarea unei noi licitații.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here