Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia au depistat treicetățeni din Maroc care încercau să treacăilegal frontiera în Serbia. Toți dețineau permisede ședere pe teritoriul României.

În data de 14.04.2023, ora 22.40, un echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia, aflat în misiune de supraveghere a frontierei de stat, a observat trei persoane, la aproximativ 200 m de linia de frontieră, care se deplasau pe jos, spre granița cu Serbia.

Poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiunespecifică, în urma cărora i-au oprit pe cetățenii străini, care nu își justificau prezența în zonă.

Persoanele în cauză au fost preluate şitransportate la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră, pentru cercetări.

La verificările specifice, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Maroc, cu vârste cuprinse între 23 și 35 de ani, având premise de ședere pe teritoriul României. Aceștia au declarat că au recurs la această metodă întrucât doreau să ajungă în state din vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Articolul precedentSe apropie cea mai importantă noapte a creștinătății! Tradiții în Sâmbăta Mare și Noaptea de Înviere
Articolul următorTop 10 superstiții în Prima zi de Paşte

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.