Acțiune a jandarmilor în piața Badea Cârțan. Trei mii optsute de țigări netimbrate au fost confiscate astăzi de către oamenii legii.
Un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş a surprins un bărbat care oferea spre vânzare ţigări netimbrate. Bărbatul, în vârstă de 30 ani, a fost identificat în Piaţa Badea Cârţan, unde încerca să comercializeze un număr de 3800 ţigarete netimbrate.
Marfa în valoare de aproximativ 1.900 de lei a fost confiscată. Comerciantul s-a ales cu acte de constatare privind infracţiunea de punere în vânzare a unor produse de contrabandă.