Trei zile de evenimente culturale, marca UVT, în weekendul ce marchează închiderea TM2023

În perioada 8-10 decembrie, Timișoara marchează închiderea programului „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”. Universitatea de Vest din Timișoara a pregătit o serie de evenimente destinate timișorenilor de toate vârstele. Acest moment important reprezintă nu doar încheierea unui capitol remarcabil în istoria culturală a Timișoarei, ci și o oportunitate de a reflecta asupra trecutului nostru, cu accent pe un eveniment cu mare încărcătură simbolică – Revoluția din 1989.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Programul „La UVT, Cultura este Capitală” se încheie, la final de an, cu mai multe expoziții, dezbateri și proiecții, cu un accent special asupra simbolisticii zilelor comemorative ale Revoluției din Decembrie 1989 de la Timișoara. Vă invităm în amfiteatrele și spațiile UVT, care vor fi primitoare, ca întotdeauna, și unde moderatorii și facilitatorii acestor evenimente vă vor invita să vă conectați la fluxul cultural specific Capitalei Europene a Culturii. Vă așteptăm!”.

Program:

Vineri, 8 decembrie

Liceenii sunt invitați să participe la un eveniment deosebit, unde vor putea afla mai multe detalii despre Revoluția din Decembrie 1989 de la Timișoara, într-un dialog cu Vasile Popovici, unul dintre martorii și actorii acelor momente istorice. Evenimentul intitulat „Revoluția de la Timișoara” va avea loc la Liceul Teoretic „Jean-Louis Calderon” în data de 8 decembrie, de la ora 11:00.

Vasile Popovici este scriitor, profesor universitar și diplomat. A fost participant activ la revoluție încă din prima zi și a jucat un rol important în procesul de democratizare a societății în primii ani de după decembrie 1989.

Tot vineri are loc turul ghidat „Memoria zilei de 17 decembrie”, cu Marcel Tolcea, scriitor și profesor la Universitatea de Vest din Timișoara, care va vorbi despre evenimentele și locurile care au marcat acele zile dramatice.

Turul va avea loc începând cu ora 13:00, iar punctul de pornire va fi Consiliul Județean Timiș. Turul este gratuit și se adresează liceenilor, care vor avea ocazia să cunoască mai bine istoria orașului lor.

Pe 8 decembrie va avea loc și vernisajul expoziției de pictură – grafică „Fie să renască”. Evenimentul va prezenta lucrările remarcabile ale artiștilor Valeriu Sepi și Nicolae Covaci. Deschiderea expoziției are loc la ora 16:00 în holul central din fața Aulei Magna din UVT. Expoziția „Fie să renască” poate fi vizionată în perioada 8-15 decembrie, iar din 21 decembrie în Galeria Mansarda a Facultății de Arte și Design.

Sâmbătă, 9 decembrie

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) și Konrad-Adenauer-Stiftung (KAS), în parteneriat cu UVT, deschid o expoziție omagiu – „Eroi fără glorie”, dedicată românilor ale căror gesturi de conștiință și curaj civic au pregătit și au făcut posibilă Revoluția din decembrie 1989. Aceasta poate fi vizitată începând din 9 decembrie, ora 12:00, și se va afla la parterul UVT. Vernisajul are loc în prezența doamnei Germina Nagâț, membră în CNSAS.

Tot în această zi, vă așteptăm la dezbaterea „Revoluția pe înțelesul tinerilor”. Acest eveniment creează contextul în care profesori universitari, cadre didactice din învățământului preuniversitar, inspectori școlari și elevi dezbat despre felul în care poate și trebuie să fie abordată în școli și licee tema Revoluției. Dezbaterea va fi moderată de Vasile Popovici și Mădălin Bunoiu și va avea loc în sala A01 din UVT, în data de 9 decembrie, de la ora 13:00.

Tot sâmbătă vă invităm să luați parte la un nou eveniment marca „Timișoara. Harta secretă: oameni și locuri”, la Cinema Victoria. Începând cu ora 16:00, alături de Adriana Babeți și invitații săi, cei prezenți vor viziona trei episoade din seria captivantă care a cucerit deja inimile publicului:
„Cafeină pe Bega” surprinde câteva momente spectaculoase din istoria cafenelelor în Timişoara, marcând mai multe premiere de pe teritoriul actual al României. Între acestea, funcţionarea primei cafenele turceşti (1560), dar și inventarea espressorului de către timișoreanul Francesco Illy, care are o poveste de viață fascinantă. Cele două episoade dedicate istoriei cafelei au 60 de minute în total și vor fi proiectate unul după altul.
Urmează o pauză de 30 de minute în care spectatorii sunt invitați să savureze o cafea și dulciuri artizanale în foaierul cinematografului, alături de echipele Harta Secretă și Cinema Victoria.

Programul continuă cu cel mai nou episod al seriei de documentare, „Cetatea dulce”, care pornește de la povestea machetei dulci a cetăţii Timişoara oferită în 1716 la Viena prinţului eliberator Eugen de Savoya, iar apoi reconstituie istoria artei cofetarilor timişoreni până azi (de la Kandia la artizanii ciocolatieri italieni din prezent); povestea continuă prin reconstituirea primei culinariade mondiale inspirate de cel mai vechi tratat gastronomic european, Ars coquinaria de Apicius, care a avut loc la Timişoara în 1779. Proiecția va fi urmată de o discuție alături de Adriana Babeți și invitații ei.

Accesul la eveniment este liber, pe bază de rezervare: https://cinemavictoria-tm.ro/evenimente/timisoara-harta-secreta-cafeina-pe-bega-si-cetatea-dulce/. Rezervarea acoperă întreg programul, nu se pot rezerva bilete separat pentru fiecare proiecție.

„Timișoara. Harta secretă: oameni și locuri” este un proiect comun al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara și al Universității de Vest din Timișoara, fiind finanțat de Primăria Municipiului Timișoara prin Casa de Cultură a Municipiului Timișoara și de Ministerul Culturii prin Centrul de Proiecte.

Duminică, 10 decembrie

Vă invităm la proiecția filmului „Timișoara: Decembrie 1989”, regizat de Ovidiu Bose Paştină, programată duminică, 10 decembrie 2023, de la ora 18, la Cinema Victoria. Este primul documentar despre Revoluția din Timișoara, realizat la începutul anului 1990 și produs de Sahia Film. Filmul a câștigat Marele Premiu la Festivalul de Documentar Neubrandenburg din Germania și a fost prezentat la festivalurile de film de la Berlin și München. La Festivalul de Film de la Yamagata din Japonia, a fost selecționat printre cele mai bune documentare ale lumii.

Evenimentul este deschis publicului larg, în limita capacității, fără a fi necesar bilet sau rezervare la Cinema Victoria pentru a participa.

Proiecția va fi urmată de un dialog captivant intitulat „Decembrie ’89: Drumul spre Europa”, la care vor lua parte: Vasile Popovici, Cătălin Ranco Pițu, Corneliu Vaida, Geanina Jugănaru, David Secoșan.

Dialogul „Revoluția de la Timișoara”, turul ghidat „Memoria zilei de 17 decembrie” și dezbaterea „Revoluția pe înțelesul tinerilor” fac parte din proiectul „Timișoara Cultural Learning City – a Path to Social Inclusion”. Proiectul „Timișoara Cultural Learning City – a Path to Social Inclusion” beneficiază de un grant în valoare de 93.015€ din partea Islandei, a Liechtensteinului și a Norvegiei prin intermediul Granturilor SEE și Norvegiene. Granturile SEE și norvegiene reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Norvegiei pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă. Sunt două obiective generale: reducerea disparităților economice și sociale în Europa și consolidarea relațiilor bilaterale între statele donatoare și 15 state UE din centrul și sudul Europei și statele baltice. Cele trei state donatoare cooperează îndeaproape cu UE în baza Acordului privind Spațiul Economic European (SEE). Între 1994 și 2014, statele donatoare au contribuit cu €3,3 miliarde prin scheme consecutive de grant. Pentru perioada 2014-2021, Granturile SEE și norvegiene se ridică la €2,8 miliarde. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro.

Evenimentele fac parte din Programul oficial al închiderii Timișoarei – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023, derulat în cadrul Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii”, și sunt finanțate prin programul Inside Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.