Naţionala României a învins, joi seara, scor 2-0, la Cluj-Napoca, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, prima reprezentativă a Turciei, într-un meci amical.
România a făcut un meci foarte bun și a reușit să se impună prin golurile marcate de Gheorghe Grozav (42, 69), jucător în Turcia, la Karabukspor. Scorul putea fi si mai mare, tricolorii avand multe posibilitati de a mai inscrie, in timp ce turcii nu au impresionat, avand in cele 90 de minute, doar doar posibilitati de a inscrie.
În echipa României au evoluat trei jucători legitimați la echipe din Turcia, Săpunaru (Kayserispor), Torje și Grozav (ambii la Karabukspor).
România: Pantilimon (Niţă 71′) – Săpunaru, Chiricheş (cpt.), D. Grigore, Toşca – Pintiliis, Stanciu (Alibec 78′) – Deac (Torje 63′), Budescu (Bicfalvi 72′), Grozav – Keşeru (Andone 66′).
„Bineînțeles că ne mai lipsesc anumite lucruri cum este liniștea la ultimul pas, mă refer la momentul în care ajungem la centrări. Pentru că azi puteam să mai marcăm goluri. Sper să rămânem cu picioarele pe pământ. Noi întotdeauna am fost buni în meciurile amicale. Cred că am fi fost prezenți la multe turnee finale dacă se puneau și rezultatele din amicale. În următorul amical, cel cu Olanda, vom încerca să facem același lucru ca și azi și sper să obținem un rezultat bun”, a afirmat tehnicianul Cosmin Contra la finalul partidei.