Turismul, în dezbatere la CCIAT! Agenții de turism din Timiș și Vojvodina, la aceeași masă

0
25

Firmele sârbești și cele românești s-au întâlnit, astăzi, la Timișoara pentru a pune bazele unei colaborări. Întâlnirea a fost organizată de Camera de Comerț din Timiș în cadrul evenimentului “Zilele Vojvodinei în România”.

Delegația firmelor din Republica Serbia este compusă din reprezentanți a 20 de companii care desfășoară activități în domeniul turismului, respectiv agenții de turism, hoteluri, pensiuni, restaurante, interesați de o colaborare de lungă durată cu parteneri români.

„În numele membrilor Camerei de Comerț, cât și în nume personal, urez bun venit la Timișoara oaspeților noștri din Serbia. Relația dintre județul Timiș și Serbia are un istoric de lungă durată. Avem și un acord semnat cu provncia Vojvodina, în cadrul căruia există câteva obiective, printre care și vizitarea târgului din Novi Sad. Tot ca parte a acestui acord suntem și astăzi aici și ne bucurăm că se întamplă deja un parteneriat de afaceri între firmele din Timiș și cei din Vojvodina”, a spus Florica Chiriță, directorul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș.

„Noi deja avem o colaborare istorică cu Camera de Comerț și sper că va fi la fel și în continuare. Sperăm să se deschidă, din punct de vedere legislativ, un drum pentru o colaborare și mai bună. Până acum am avut o întâlnire în Serbia și iată că acum suntem prezenți la Timișoara, pentru a întări relațiile dintre cele doua regiuni”, a declarat E. S. Irena Radojicic, consulul Republicii Serbia la Timișoara.

Colaborarea dintre Camera de Comerț din Timiș și partenerii sârbi este una mai veche, dar extrem de fructuoasă. De-a lungul timpului au fost organizate mai multe evenimente în ambele țări și totodată au fost demarate și proiecte pe fonduri transfrontaliere între cele două părți. Astăzi însă, discuțiile au fost canalizate în zona turismului.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here