Numărul mare al etniilor care au trăit în Banat de-alungul timpului şi-au lăsat amprenta asupra tradiţiilor locale. Una dintre cele mai interesante tradiţii este stropitul cu parfum a fetelor, în a doua zi de Paşte. Obiceiul este preluat de la maghiari şi germani. Stropitul s-a practicat în familiile nobiliare până la sfârşitul secolului al XIX-lea, iar apoi s-a păstrat obiceiul în rândul oamenilor simpli.
Obiceiul „udatului” este preluat în Ardeal de la comunitatea maghiară, dar se practică și în Banat sau în Bucovina. Astfel, conform tradiției, tinerii stropesc fetele, iar acestea la rândul lor le dau băieților de băut și le oferă daruri. Se crede că nici unei fete nu-i va merge bine dacă nu este udată. Înainte vreme, stropitul se făcea cu apă de fântână; astăzi este datina ca fetele să fie udate cu parfum.
După urarea de „Hristos a Înviat”, băiatul spune că îi e sete și scoate un ulcior cu apă pe care o toarnă pe gâtul sau pe fața fetei spunând: „Să-ți fie inima curată ca apa și ea să te ferească de orice boală”. A doua zi fetele se mândresc cu numărul de udători care le-au colindat.
Stropitul fetelor era un simbol al vieţii şi fertilităţii şi a fost practicat de mai multe popoare germanice. Creștinismul i-a dat o altă conotaţie, şi anume aceea că evreii i-au stropit cu apă pe adepţii lui Iisus care aduceau vestea Învierii.
Un alt obicei este ca feciorii din sat să ia cu ei o găleată cu apă și să meargă acasă la fetele nemăritate. Dacă le găsesc dormind, toarnă găleata pe ele. Se crede că fetele care sunt udate se vor mărita în curând.
Obiceiul udatului a ajuns în Transilvania prin intermediul sașilor, dar s-a răspândit pe filiera maghiară. În multe din poezioarele pe care le spun băieții, fetele sunt asemănate cu niște flori de aceea trebuie udate ca să crească mari.
Legenda udatului fetelor
Se spune că într-o zi o fată creștină mergea la târg să vândă ouă. Pe drum s-a întâlnit cu o fată păgână care dorea să le cumpere și au început să povestească. Din vorbă în vorbă, fata creștină i-a explicat celeilalte despre credința în Dumnezeu, despre binele creștin și a îndemnat-o să se creștineze.
Păgâna i-a replicat că se creștinează numai dacă îi dovedește existența lui Dumnezeu, care să coloreze ouăle în roșu: „Atunci voi crede când ouăle albe pe care mi le-ai vândut se vor face roșii”. Minunea s-a înfăptuit și cele două fete au leșinat de emoție. Niște trecători le-au văzut și le-au stropit cu apă. De la această legendă ar fi rămas obiceiul de udat de Paște.
(Foto: www.ziarulunirea.ro/www.voceatransilvaniei.ro)
