Meteorologii au emis o nouă informare meteo potrivit căreia vremea se schimbă în acest sfârşit de săptămână.
Începând de mâine dimineață, de la ora 8 și până duminică seara, la ora 20, în vestul țării vor fi precipitații mixte, predominant ninsori la munte și strat de zăpadă consistent la altitudini mari, dar și intensificări ale vântului.
Mâine vor fi precipitații sub formă de ploaie, iar din noaptea de sâmbătă spre duminică, va ninge.
Vântul va avea intensificări în zonele montane, mai ales pe creste, unde rafalele vor depăși 90 km/h, iar ninsoarea va fi viscolită și vizibilitatea redusă.