Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiș în colaborare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Banat” al Judeţului Timiş a organizat astăzi seminarul de informare cu tema: IMPORTANŢA SOLICITĂRII ŞI OBŢINERII AUTORIZAŢIEI DE SECURITATE LA INCENDIU
Au fost abordate teme precum: legislaţia specifică avizării şi autorizării, obligaţia obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu şi sancţiunea contravenţională pentru firmele care funcţionează fără această autorizaţie, categoriile de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi autorizării, dar şi Legea nr.28/ 2018 pentru completarea Legii nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.
„În primul rând firmele trebuie să știe pentru care clădiri sau spații trebuie să obțină acest document, trebuie să știe responsabilitățile fiecărei, adică fiecare factor responsabil din obiectiv trebuie să știe ce responsabilități are și ce importanță are utilizarea construcțiilor fără acest act administrativ. (…). Categoriile de clădiri și spații sunt prezentate în Hotărârea de Guvern 571, în acestă hotărâre sunt specificate toate categoriile. De exemplu toate spațiile de alimentație publică cu peste 200 de mp are obligația să obțină autorizația de securitate la incendiu. Dacă nu fac acest lucru riscă răspunderea iclusiv penală dacă se întâmplă anumite activități, dar în primul rând riscă sancțiuni contravenționale în cuantum de 50.000 de lei”, a spus Cătălin Cosacu, șeful Inspecţiei de Prevenire, ISU ,,Banat” al Judeţului Timiş.
Acesta este cel de-al 4-lea seminar de instruire și informare a firmelor cu privire la noutăți legislative europene și naționale, în cadrul unui program anual organizat de CCIA Timiș în parteneriat cu Instituția Prefectului Județul Timiș și instituțiile deconcentrate din teritoriu.
Astfel, în trim. I 2018, au fost organizate seminarii de informare în domeniul legislației muncii, sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, reglementări fiscale, Regulamentul General privind Protecția Datelor.