Un nou seminar marca CCIAT! Vor fi prezentate noile reglementări referitoare la protecția datelor personale

0
16

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în parteneriat cu Galu & Partners organizează seminarul cu tema: ”Noile reglementări referitoare la protecția datelor personale. Regulamentul privind Protecția Generală a Datelor”.

Va fi abordată o temă actuală, cea a protecției datelor cu caracter personal, prevăzută în Regulamentul privind Protecția Generală a Datelor (GDPR). GDPR se aplică oricărei organizații care gestionează date cu caracter personal ale cetățenilor din Uniunea Europeană, indiferent de locul unde își are sediul.

Scopul seminarului este de a da un semnal de alarmă pentru toate companiile asupra înțelegerii rolului și impactului major al acestor norme europene asupra oricărei organizații. GDPR înseamnă o realiniere a proceselor, procedurilor, angajaților, strategiei de vânzare, departamentelor de marketing și  juridic. GDPR poate genera de la investiții masive pentru alinierea la standarde, până la amenzi usturătoare ce pot ajunge până la 4% din cifra de afaceri globală sau 20 mil. euro pentru cazurile în care aceste măsuri nu sunt implementate.

Galu & Partners este un birou de avocați cu sediul operațional la Timișoara, iar cel profesional, în București. Specializarea este dreptul privat, iar domeniile de activitate în care firma oferă asistență juridică și reprezentare sunt strâns legate de dreptul afacerilor, dreptul civil, dreptul muncii și dreptul imobiliar (http://galu-partners.ro).

Prima parte a seminarului va cuprinde prezentarea noilor reglementări legale în materie de protecție a datelor cu caracter personal, a principiilor ce trebuie avute în vedere, a obligațiilor ce revin companiilor, posibile remedii, efectele față de companii a drepturilor conferite persoanelor vizate de prelucrarea datelor cu caracter personal.

În a doua parte, vor fi prezentate măsurile concrete pe care le au la îndemână companiile pentru a evita aplicarea unor sancțiuni privind nerespectarea cerințelor noilor reglementări.

Temele vor fi susținute de av. Melinda – Hannelore Galu și av. Claudiu – Gabriel Galu, avocați în cadrul Baroului București, cu o experiență de peste 15 ani în domeniul juridic. Prezentările vor avea un caracter interactiv, oferind participanților posibilitatea unui dialog permanent. Participarea este gratuită pe baza invitației.

Program seminar:
10:00-10:30   Welcome coffee și înregistrarea participanților
10:30-11:45   Partea I – Implementarea noutăților legislative pentru protejarea datelor cu caracter personal. Cadru legal, cerințe, procedură, termen limită, remedii.
Sesiune de întrebări și răspunsuri
11:45-12:00   Pauză de cafea
12:00-13:00 Partea a II-a – Riscuri față de nerespectarea obligațiilor de implementare. Cum ne putem apăra împotriva posibilelor sancțiuni?
Sesiune de întrebări și răspunsuri
13:00-14:00   Cocktail & Networking.

Seminarul va avea loc în data de 28 iunie 2017, între orele 10.00 și 14.00, în Sala C.E.D.O. a sediului CCIAT din P-ța Victoriei nr.3.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here