Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara se alătură, și anul acesta, celor mai prestigioase universități din țară și din străinătate, pentru a participa la cel mai mare eveniment educaţional din Europa de Sud şi de Est, RIUF.

La târgul de universități, organizat în 10 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara sunt așteptați elevii care vor să afle informații reale despre studiul internațional, dar și despre cel din România, chiar de la reprezentanți ai universităților.

În această toamnă, la eveniment vor fi prezente peste 65 de universități din 9 țări precum Marea Britanie, Danemarca, Olanda, Elveția sau Germania, ce vor oferi interesaților informații despre peste 6000 de programe de studiu din 15 domenii de activitate printre care business și economie, medicină, inginerie, PR și marketing, arte și design. Alături de acestea, Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara își va prezenta oferta educațională pentru ca elevii dornici să urmeze o carieră în domeniul medical să poată beneficia de cele mai reale și actuale informații.

Potrivit statisticilor realizate de către organizatorii RIUF, tot mai mulţi tineri români caută atât programe de studiu în România, cât şi în străinătate. Dintre vizitatorii care au participat la RIUF, în ultimii 2 ani (aproximativ 44.000 tineri), 37% sunt decişi să urmeze un program de studiu în străinătate, 11% caută programe de studiu doar în România, iar 52% vor să studieze în străinătate, dar acceptă ideea de a studia în România dacă găsesc un program de studiu potrivit.

Articolul precedentSute de șoferi, arși la buzunare de polițiști în ultimele zile!
Articolul următorImpact violent! Un bărbat și-a pierdut viața după ce a intrat cu mașina într-un copac

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.