Moment special pentru Universitatea de Vest Timișoara. La 75 de ani de la înființare, UVT a primit Crucea Casei Regale a României, într-o ceremonie care s-a desfășurat sâmbătă, 26 octombrie, la Palatul Elisabeta.

În fiecare an, pentru a marca ziua de naștere a Regelui Mihai, 25 octombrie, Majestatea Sa Margareta, Custodele Casei Regale a României, oferă decorații regale unor personalități și instituții din România. Anul acesta a venit și rândul Universității de Vest din Timișoara, care se află la cea de-a 75-a aniversare.

Conferirea acestei distincții sta sub semnul întemeierii Universității de Vest de către Regele Mihai, în 1944, instituție de educație superioară ce a devenit „făclia învățământului superior românesc din vestul țării”, așa cum menționează brevetul ce însoțește distincția acordată, Crucea Casei Regale a României.

În fiecare an, cu prilejul marcării zilei de naștere a Regelui Mihai, 25 octombrie, Majestatea Sa Margareta, Custodele Casei Regale a României, oferă decorații regale unor personalități și instituții din România. La ceremonia au fost prezenți Altețele Lor Regale Principele Radu, Principesa Sofia și Principesa Maria, reprezentanți ai Instituției Președintelui României, Senatului României, Ministerului Apărării Naționale, șefii misiunilor diplomatice ale Elveției și Austriei, personalități din societatea civilă.

În cadrul aceleiași ceremonii, au mai fost oferite distincții și altori instituții prestigioase din domeniul învățământului universitar și preuniversitar, dar și unor personalități ale vieții publice românești, care prin evoluțiile și meritele lor formează coloane esențiale ale evoluției de prestigiu în viața publică a României.

Articolul precedentMai multe localități din Timiș, dar și străzi din Timișoara, rămân astăzi fără apă
Articolul următorCONVOCATOR NR 229/18.10.2019 al Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor S.N. Aeroportul Internaţional Timişoara – “Traian Vuia” S.A

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.