UVT și Gărâna Jazz Festival, parteneri la ediția ce marchează un sfert de secol de jazz în Poiana Lupului

„La UVT, cultura este capitală!”, iar jazz-ul este muzica ce va răsuna în luna iulie pe străzile acestei capitale.

Universitatea de Vest din Timișoara devine partener al Gărâna Jazz Festival, cel mai important festival de jazz în aer liber din sud-estul Europei. Parteneriatul se realizează într-un moment istoric pentru festival, care anul acesta marchează cea de-a XXV-a ediție, un serial anual de jazz outdoor îndrăgit în Banat, dar și în diaspora bănățenilor aflați în toată lumea. Gărâna Jazz Festival este un eveniment preferat de un public avizat și exigent, o popularitate pe care ne bucurăm să o susținem prin parteneriatul dintre UVT și Gărâna Jazz Festival, pentru bucuria celor care preferă muzica și atmosfera de calitate.”, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea.

De la prima ediție și până în prezent, la Gărâna Jazz Festival au performat cei mai cunoscuți artiști ai acestui gen muzical, mulți dintre ei distinși cu premii Grammy, iar de prestația lor s-au bucurat mii de iubitori au jazz-ului din întreaga lume. Prin acest parteneriat, UVT își extinde lista de evenimente culturale pe care le susține și le promovează, alături de conferințe, artist talks, expoziții, concerte și multe altele, confirmând dorința de a crea un mediu cultural cât mai efervescent, în anticiparea anului 2023, când Timișoara va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii.

UVT susține inițiativele culturale care schimbă comunități, aduce creatori valoroși laolaltă și promovează arta autentică, iar Festivalul de Jazz de la Gărâna, prin muzica de calitate pe care o promovează și prin artiștii de prim rang pe care i-a adus de-a lungul timpului pe scena de la poalele Semenicului, a devenit un simbol al evenimentelor culturale de mare impact. Parteneriatul unește energiile uneia dintre cele mai importante universități din România cu un festival de top din țara noastră.

Anul acesta, între 7 și 11 iulie, vor cânta la Gărâna nume reprezentative ale jazz-ului: Paul Lay Trio, Avishai Cohen Trio, Nils Petter Molvær Band sau Dhafer Youssef.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here