Vasile Blaga, un nou mandat de senator în Timiș. Vezi cine sunt ceilalți aspiranți

0
282

Vasile Blaga va candida pentru un nou mandat de senator în Timiș. Anunțul a fost făcut vineri de către președintele filialei județene a PNL, Nicolae Robu.

Până în prezent 23 de liberali din județ s-au înscris pe listele pentru alegerile parlamentare, pentru Camera Deputaților sau Senat. ”Sunt mulți colegi cu aspirația de a fi în postura de candidați la alegerile parlamentare, fie pentru Senat, fie pentru Camera Deputaților. Avem  24 de candidați și termenul încă nu s-a încheiat. O certitudine avem… Domnul co-președinte la nivel național, Vasile Blaga și-a exprimat dorința să candideze și de data aceasta din partea PNL Timiș și evident va ocupa prima poziție pe lista pentru Senat a filialei PNL Timiș. Obiectivul pe care îl avem în minte și presupun că așa va fi este să obținem două mandate de senator și patru mandate de deputat”, a transmis președintele PNL Timiș, Nicolae Robu.

Cei care doresc, mai au la dispoziție două zile pentru a se înscrie în cursa internă. Pe lista aspiranților se regăsesc deputații Alin Popoviciu, Cornel Sămărtinean și fostul prefect, Ovidiu Drăgănescu, Ben-Oni Ardelean, Maria Barna, Claudiu Chira, Liviu Cocean, Adrian Colhon, Dumitru Dinulescu, Daniela Mariș, Ioan Nasleu, Liliana Oneț, Cosmin Pavlovici, Balint Petrescu, Marilen Pirtea, Carmen Popescu, Longin Popescu, Petru Roman, Gheorghe Sabou, Ioan Sas, Doina Schedan, Marian Vasile și Bogdan Ghelbere.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here