ALDE Timișoara are un nou președinte. Biroul judetean l-a desemnat pe Vasile Pop pentru președinte ALDE Timișoara. “Este un om de calitate, care atât eu cât și întreaga echipă ALDE Timiș ne punem mari speranțe și avem încredere, îl asigurăm de tot sprijinul pentru a recupera tot ce trebuie pentru alegerile parlamentare pe municipiul Timișoara. Dincolo de funcție, înseamnă responsabilitate”, spune Marian Cucsa, președinte ALDE Timiș.
Vasile Pop este doctor în economie și a candidat din partea ALDE pentru fotoliul de primar al Oraviței, la alegerile din 5 iunie 2016. “Am fost onorat de Biroul județean de a fi desemnat președinte ALDE Timișoara. Este o sarcină pe care mi-o asum. Eșecul va fi al meu. Sperăm că va fi o victorie care să depășească procentual alegerile locale. Am stabilit ca miercurea să avem ședința biroului municipal, voi fi alături și de mass-media și de orice are sugestii. În perioada următoare vom definitiva programul pe perioada până la alegeri. Sperăm să acoperim întreg municipiul cu membri de toate categoriile și de toate vârstele, pentru că ALDE este deschis tuturor”, susține Vasile Pop, președinte ALDE Timișoara.
Născut în anul 1953 la Oravița, candidatul ALDE Vasile Pop și-a finalizat studiile primare la Școala Gimnazială nr. 3 din Oravița, iar studiile gimnaziale și liceale la fostul Liceu de Cultură Generală, secția Reală, actualul Liceu Teoretic „General Dragalina”. După absolvirea studiilor liceale, a fost admis la Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara. După absolvirea institutului, a fost repartizat la Uzinele Mecanice Timișoara (UMT), unde și-a desfășurat activitatea ca și subinginer până în anul 1983. În paralel, deoarece avea aplecare spre studiu și învățătură, Vasile Pop a urmat cursurile Facultății de Economie, secția „Economia Industriei, Construcțiilor și transporturilor” din cadrul Universității Timișoara, pe care a absolvit-o cu brio în anul 1982. Cinci ani mai târziu, s-a înscris la Institutul Politehnic Timișoara, Facultatea de Mecanică, specializarea Mecanică Fină, pe care l-a absolvit în anul 1991. Deoarece era pasionat de știința cifrelor și tehnică, la absolvire, împreună cu un colectiv din cadrul facultății și având la baza lucrarea de licența, a promovat și înregistrat la OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci), un brevet de invenție. În perioada 1983-1990 și-a desfășurat activitatea ca și economist la Centrala Industriala de Utilaj Minier și Mașini de Ridicat și Transportat (CIUMMR), o structura nou înființată în Timișoara ca și organism de centralizare, organizare și sinteză în aceasta ramura industrială, coordonând, în calitate de șef de serviciu, compartimentul Furnizor General.
După Revoluția din decembrie 1989, din poziția profesională pe care o ocupam, și anume coordonarea întregii producții de utilaje miniere complexe din România, am înființat împreună cu colegii de serviciu o societate comercială pe acțiuni, “ROMINEX SA” Timișoara, care să continue activitatea în domeniu și unde am ocupat poziția de director economic în perioada 1991-2012.
Începând cu anul 1990, în contextul schimbărilor ce au avut loc în România, Vasile Pop a căutat să țină pasul cu vremurile și s-a perfecționat în domeniul economico-financiar devenind membru activ al unor organisme naționale ajungând Auditor Financiar în cadrul CAFR, Expert Contabil în cadrul CECCAR și Consultant Financiar în cadrul CCFR, unde și în prezent urmează cursurile de perfecționare anuale.
În perioada 1994-1995, a urmat un curs post-universitar organizat de Universitatea de Vest din Timișoara împreună cu Universitatea din Nisa (Franța), concretizat prin obținerea unei burse de practică în Franța, la Nisa.
În perioada 2012-2014 și-a desfășurat activitatea profesională la firma SC Techno Interni Esterni SRL Timișoara, iar începând cu luna ianuarie 2015, s-a pensionat, după 40 de ani de activitate profesională.