Investiția de 6,5 milioane lei este oficial pornită, după aprobarea asocierii dintre Primăria Remetea Mare și Consiliul Județean Timiș.

Noua grădiniță – modernă, luminoasă și sigură – va avea 4 săli de grupă, sală multifuncțională, sală de mese, cabinet medical, grupuri sanitare și spații exterioare special amenajate pentru joacă. Totul pe un concept arhitectural simplu și eficient, gândit pentru confortul copiilor.

Proiectul va fi realizat pe terenul de 13.000 mp readus în patrimoniul comunei, în apropierea bazei sportive – un loc liniștit, ideal pentru cei mici. Lucrările vor începe la începutul anului viitor.

Consiliul Județean Timiș asigură 5,2 milioane lei, iar diferența este acoperită din bugetul local.

„Aceasta este o investiție pentru viitorul copiilor noștri și un pas important în dezvoltarea comunei. Mulțumim Consiliului Județean Timiș și președintelui Alfred Simonis pentru sprijinul acordat!”, a spus primarul Cosmin Chira.

Articolul precedentLucrări programate Aquatim în județul Timiș la începutul lunii decembrie
Articolul următor1 Decembrie cu Zdob și Zdup în Centrul Timișoarei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.