Vești bune pentru șoferi! Se deschide traficul pe Calea Martirilor

Reprezentanții Primăriei Timișoara anunță că se deschide traficul pe Calea Martirilor, una dintre cele mai circulate străzi din Timișoara. Mai exact, începând de luni dimineață, mașinile vor putea circula în zonă.

Asfaltul a fost turnat chiar înainte de Paște, însă mai erau o serie de lucrări de făcut în zonă.

Direcţia Tehnică a primăriei municipiului Timişoara anunţă că a fost avizată favorabil, de către Comisia de circulaţie de la nivelul municipiului, deschiderea traficului rutier pe două benzi de circulaţie pe Calea Martirilor, pe tronsonul cuprins între strada Gavril Musicescu şi limita administrativ-teritorială a oraşului, începând de luni, 24 aprilie 2017, de la ora 9 dimineaţa. Măsura va fi luată ca urmare a finalizării parţiale a lucrărilor la obiectivul de investiţii <Lărgire la 4 benzi Calea Martirilor>„, transmit reprezentanții Primăriei Timișoara.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here