SCM Poli s-a impus cu 33-30 vineri seara, în fața celor de la CSM Vaslui, echipă cu care luptă pentru a evita retrogradarea și barajul. Jocul a fost mai echilibrat decât o arată scorul final, dar timișorenii au avut un final de joc perfect.

Jocul a început echilibrat, iar după primele zece minute, vasluienii au început să se desprindă. A fost destul de ușor, pentru că Poli a avut cinci minute fără gol marcat. Moldovenii au avut minute bune avantaj de 4 goluri, dar în ultimele cinci minute ale primei reprize, Poli a început să recupereze diferența, ajutată și de portarul Pal. S-a făcut 13-14, cu câteva reușite ale lui Belchite, în mare formă, dar și moldovenii au mai înscris, astfel că la pauză s-a făcut 14-15. Bordeanu în a doua nu a mai jucat, din cauza unei stări accentuate de rău.

Poli a ieșit bine și de la vestiare. Marjanovic a egalat la 15 , iar ulterior, Timișoara l-a pierdut pe Belchite, accidentat la o plonjare aeriană în semicerc, când s-a ciocnit de portar. Manjolovic i-a suplinit însă bine inspriația ofensivă. el a marcat golul de 20-18 din minutul 39, dar meciul a continuat echilibrat. De altfel, miza s-a simțit în tot mai multele eliminări de parte ambelor formații. Cu toate că Țenghea a dat siguranță, Gabriel Armanu a preferat de fiecare dată să scoată portarul și a și încasat așa trei goluri. Desprindere decisivă a violeilor a fost din minutul 57, iar pe final, adversarul nu a putut reveni.

Manojlovic a fost cel mai bun marcator al lui Poli, cu 9 goluri, urmat de Marjanovic, cu 6 goluri, Belchite, cu 4, Sadoveac, Adoreanu și Chira, fiecare cu 3 goluri, Huta și buljina, cu 2 goluri fiecare, și Bordeanu, 1 gol. Szoke a fost cel mai bun marcator al Vasluiului, cu 6 goluri.

Pero Milosevic a fost foarte mulțumit de rezultat. ”Felicit pe toată lumea, a fost un meci foarte bun, dur. După ce am fost conduși cu 4 goluri am revenit. Am schimbat jocul, sunt foarte mulțumit de cum am jucat în apăare și atac. E o victorie importantă pentru noi, care înseamnă mult. Se vede că în ultimele șapte jocuri am avut și ghinion. Să nu se uite că suntme fără primul portar, Stojkovic, fără extrema dreaptă titular Cîmpan, am jucat luni de zile fără Belchite, acum iar s-a accidentat. Marjanovic a avut gripă. Trif a avut probleme cu glezna. Dar și așa luptăm și ne antrenăm bine. Nu vreau să zic de alte lucruri, care nu-s normale. La 2 goluri diferență pentru noi avem mingea și să ne ducme la 3… Despre astea nu vreau să vorbesc. Am avut caracterul de acum 5-6 ani ca să revenim. Singurul lucru ce nu a fost bine a fost cum am început”, a precizat antrenorul.

Filip Marjanovic a vorbit despre importanța faptului că echipa nu a căzut psihic. ”Sunt mulțumit de cum am jucat. Am revenit de la minus 5 goluri, am jucat deștept, motivat. Ceea ce e important e că nu ne-am pierdut capul în momentele grele. Acum după două victorii vom fi mult mai motivați. Am început prost. Am pierdut mingi ușor și nci n-am marcat din situații din care trebuia. Ulterior, am simțit că am reintrat în meci încet. Dar ce a contat a fost că am reușit să revenim până la pauză și am continuat așa în repriza a doua. Ceea cee important e că nu am renunțat în repriza a doua”, a precizat sârbul. Tânărul Manojlovic a spus că echipa speră să o țină tot așa. ”Suntem foarte fericiți  pentru aceste 3 puncte. Vom încerca să continuăm pe această linie bună de victorii”, a punctat internaționalul italian.

Gabriel Armanu a apreciat că nu a pierdut meciul la momentele când poliștii au dat gol cu poarta gol, căci prefera să scoată portarul ca să aibă șase jucători în atac. ”Știam că va fi un derby al suferinței, un meci cu două echipe apropiate în clasament, care caută victoriile în primul rând acasă și care își doresc cu ardoare să rămânăși în sezonul următor și în Liga Zimbrilor. Pentru mine este o frustrare personală, pentru că arătăm că putem, conducem. Finalul de joc într-adevăr nu l-am gestionat foarte bine. Într-adevăr, și echipa din Timișoara a avut o evoluție mai consistentă în partea a doua a jocului. Au fost mai buni, au câștigat, îi felicităm. Sperăm ca sezonul următor să ne regăsim împreună în competiție. Manjolovic a venit cu plusul de aruncări de la distanță, goluri să zicem ușoare. Asta le-a dat avânt, au reșit să ne surprindă de câteva ori și pe faza a doua și pe atacul pozițional. Au fost nesincronizări în apărare care i-au permis. Acesta e sportul, așteaptă greșeala. (n.r întrebat dacă nu regretă că nu a riscat multcu  jocul fără portar )Nu, pentru că deja era timpul scurt, mai erau trei minute, aveau adversarii două goluri. Aveam eliminare Nu puteam juca cu jucători în atac și portarul în poartă”, a spus Armanu.

Marius Szoke a vorbit despre greșelile personale ale echipei sale. ”Într-adevăr, am avut un început destul de bun de meci. Din păcate, niște greșeli și în apărare și în atac ne-au dus aproape la sfârșit de repriză. În a doua repriză, la fel , cu mici greșeli din partea noastră și în atac și în apărare, a făcut să fie diferența pentru Timișoara.  Greșelile personale, cam acolo s-a făcut diferența”, a precizat jucătorul.

Poli a urcat acum pe locul 9 cu acest succes. Următorul meci îl va avea la Suceava, duminică, 6 aprilie, ora 17,30.

 

 

Articolul precedentO nouă razie în Timișoara: șoferi și pietoni amendați
Articolul următorFinal de martie cu zăpadă rămasă pe unele pârtii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.