https://www.youtube.com/watch?v=9uCEqnrK5x0&feature=youtu.be
Începe să prindă contur! Șantierul din centrul istoric al Timişoarei este aproape de finalizare. Lucrările de reabilitare sunt în grafic și avansează!
Reabilitarea zonei Cetate trebuie să fie gata până la finalul anului, fiind finanțată cu bani europeni. Potrivit primarului Nicolae Robu, nu există niciun motiv pentru a nu încheia acest proiect. Acesta susține că în această perioadă se lucrează și la punerea în valoare a vestigiilor arheologice, vor fi recondiționate fântâna, care va fi iluminată artistic din subteran şi bazinul pentru porumbei.“Vine momentul tragerii liniei. Până la sfârșitul anului trebuie să încheiem proiectele cu finanțare europeană. Lucrurile au mai făcut un pas înainte. Mai este foarte puțin de pavat. Se lucrează la punerea în valoare a descoperirilor arheologice, la etapa finală, prin amenajarile de conservare. Se face mobilarea străzilor cu bănci, coșuri de gunoi, jardiniere cu flori și, de asemenea, se echipează străzile cu statuile despre care am mai vorbit, statui care sunt opere de artă”, spune edilul.
Vă reamintim că lucrările pe strada Mercy au fost primele finalizate, după un an de zile. Potrivit reprezentanților Primăriei Timișoara, aici au fost probleme cu piatra roșiatică de dimensiuni mari, amplasată pe mijloc. Aceasta provenea din Italia și au fost pauze în aprovizionare. În plus, majoritatea străzilor au fost deja pavate.
Primarul Timișoarei spune că a avut de implementat în mandatul său 35 de proiecte şi niciunul nu a fost ratat. Valoarea finanțării nerambursabile a celor 35 de contracte depășește 86,34 milioane euro. Dintre acestea, 3 contracte de finanțare vizează reabilitarea școlilor din Timișoara, 3 vizează reabilitarea infrastructurii de sănătate, 5 contracte de finanțare au fost semnate în vederea reabilitării a 51 de blocurilor de locuințe din Timișoara, iar celelalte 23 de contracte de finanțare au fost semnate în cadrul Polului de Creștere Timișoara.