VIDEO:Balul vienez, cel mai mare eveniment caritabil din Timișoara. Vezi când va avea loc.

balul vienez

Pregătiri pentru cel mai mare eveniment caritabil care va avea loc la Timișoara în acestă toamnă. Este vorba despre cea de-a patra ediție a Balului Vienez, care va aduce în faţa publicului zeci de perechi de timişoreni.

Evenimentul este al 31-lea Bal Vienez recunoscut la nivel internațional de Primăria din Viena și se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Ambasadei Austriei. În 26 noiembrie vor fi prezenți în Sala Teatrului Național din Timișoara invitați din mediul diplomatic, politic, aristocratic si economic. De asemenea, li se vor alătura soprana Rodica Vică și tenorul Mihail Dogotari, ambii soliști ai Operei din Viena, dar și Spirit of Vienna Ensemble, orchestra venită special din capitala Austriei.

Potrivit organizatorilor, acțiunea are trei scopuri: caritabil, cultural şi educaţional. Banii strânși în urma acțiunii caritabile vor fi donați Fundației internaționale United Way România, în beneficiul a circa 750 de copii, tineri și vârstnici din orașul Timișoara. “Dorim să sprijnim conștientizarea unor valori reale care țin de frumos, de eleganță, de aprecierea muzicii de cea mai bună calitate și de valoare caritabilă”, spune  Ioana Haţegan, preşedintele Fundaţiei Balului Vienez.

balul vienez

Noutatea din acest an este simbolul florii-de-colț. Timișorenii o pot achiziționa în schimbul unei sume modice de 10 lei. “Ne-am gândit să introducem un simbol: floarea-de-colț. Este simbolul carității, de a-l ajuta pe cel de lângă tine, care are mai multă nevoie. Cred că este o valoare pe care cei care o avem, o putem practica, iar cei care n-o avem ar trebui să ne amintim de ea. Aceste flori de colț ne dorim să le vedem la pieptul cât mai multor timișoreni, care își doresc să arate că împărtășesc aceeași valoare cu noi. Voluntarii nostri se vor afla în mai multe centre comeriale și vor distribui aceste flori-de-colț”, completează preşedintele Fundaţiei Balului Vienez.

balul vienez

Tinerii care vor lua parte la acest bal se vor pregăti la sala Fundaţiei Balului Vienez de la Timişoara, de pe strada Ady Endre. Cursurile vor fi susţinute prin colaborarea cu şcoala de dans Magnum Team. Potrivit organizatorilor, tinerii vor fi selectaţi nu doar după abilităţile lor de dansatori, ci şi după carismă, eleganţă, rafinament, spirit de echipă şi dorinţa de a transmite invitaţilor emoţia debutanţilor.

balul vienez

balul vienez

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here