VIDEO: Controale la firmele din Timiș. Vezi ce nereguli au fost depistate de ITM.

Spread the love

PAVEL KASAI- sef ITM

Controale la societățile comerciale din Timiș. În primele şapte luni ale anului, inspectorii au verificat peste 3.000 de firme.

Aceștia au descoperit sute de oameni care munceau la negru, dar și societăți care nu au asigurat măsurile de protecţie pentru angajaţi în zilele caniculare. In acest sens au fost aplicate amenzi de peste 2,6 milioane de lei. “Am verificat peste o mie de sesizări care au venit la ITM Timiş. În urma acestor controale, am depistat 250 de persoane care lucrau fără forme legale. Am amendat aproape 3.000 de firme, valoarea acestor sacţiuni este de peste 2,6 milioane de lei”, spune șeful ITM, Pavel Kasai.

Potrivit reprezentanților ITM, până în luna iulie au avut loc şi cinci accidente mortale de muncă şi au fost întocmite 120 de dosare de accidente de muncă. “Ne confruntăm, în ultima perioadă, cu o situaţie mai deosebită. Este perioadă de vară şi nu au putut fi plătite anumite salarii, dar din controalele pe care le-am făcut cred că angajatorii au rezolvat aceste probleme de neplată a salariilor pe ultima lună. De asemenea, ne-am confruntat cu aceste temperaturi extreme, am organizat peste 58 de controale în mod deosebit la firme de construcţii, pentru că am găsit chiar în jurul orelor 13.00 – 14.00 muncitori care lucrau pe aceste temperaturi”, susține șeful ITM.

În prezent, în Timiș, peste 25.000 de firme își desfăşoară activitatea, în care lucrează aproximativ 250.000 de oameni.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here